Aniversarea Programului Open World în România

Pe 6 martie, Jane Sargus, Directorul Executiv al Congressional Office for International Leadership însoțită de Maura Shelden, Director Adjunct al COIL, Deputy Director of COIL, Eliza Chirilă-Pop, Director American Councils for International Education Romania și Andrei Vitiuc, Coordonatorul Programului Open World România, au avut o întâlnire la Ambasada SUA în România. S-au întâlnit și cu Atașatul Cultural, William O’Connor.

Jane Sargus, s-a întâlnit și cu consilierul de stat Mădălina Turza, la Guvernul României. Scopul acestei vizite a Biroului Congresului în România este de a explora modul în care poate fi dezvoltat programul Open World și care sunt prioritățile guvernului local, când vine vorba de program.

Jane Sargus și Maura Shelden au fost intervievate de Calea Europeană, cea mai mare comunitate media de afaceri UE și Transatlantice din România și una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Ziua s-a încheiat cu o masă rotundă, organizată la București, care a fost centrată pe nevoile societății pe care ONG-urile le-au identificat și modul în care acestea pot fi transformate în posibile teme pentru delegațiile anului 2024.

Pe 7 martie, Jane Sargus, în numele Congressional Office for International Leadership, a semnat un Memorandum de Cooperare cu Direcția Națională Anticorupție privind viitoarele experiențe de schimb profesional pe teme legate de statul de drept, prin Programul Open World.

Open World a organizat două ateliere de lucru și consultări ulterioare cu absolvenții OW pe două teme: educație și ONG-uri. Atelierele au fost facilitate de doi foști participanți ai Programului, însoțiți de Secretarul de Stat al Ministerului Educației, Florian Lixandru și de Consilierul de Stat al Administrației Prezidențiale pentru Societatea Civică, Cătălina Galer.

Ziua s-a încheiat cu Recepția Aniversară Open World, sărbătorind un an de la începerea Programului Open World în România. La recepție, au participat absolvenți ai Programului Open World, cele patru viitoare delegații privind traficul de persoane și managementul spitalelor, precum și personalul American Councils for International Education Romania. Recepția a fost compusă din două părți, discursul invitaților și o sesiune de networking. Invitații care au susținut discursuri au fost Jane Sargus, director executiv al COIL, Mark Taplin, membru al Board-ului American Councils for International Education, Secretarul de Stat pentru Ministerul Sănătății, Dr. Brădățan Tiberius Marius, Secretarul de Stat pentru Ministerul Educației, Sorin Ion și Secretarul de Stat pentru Ministerul Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat, precum și un reprezentant al Parlamentului României, Băcanu Cristian. Toți vorbitorii și-au arătat disponibilitatea de a susține în continuare Programul Open World prin instituțiile pe care le reprezintă.

Pe 10 martie, Jane Sargus și Maura Shelden au participat la o întâlnire cu rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, pentru a discuta noi propuneri de teme pentru 2024.

Ultimul punct pe ordinea de zi a fost întâlnirea cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în care s-au discutat posibile viitoare parteneriate în ceea ce privește administrația locală.

Previous
Previous

Open World Program - Delegații pe tema traficului de persoane

Next
Next

 Lansare 4/4Pentru Prieteni 2023, Ediția a V-a